CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie
(încercări pentru volumul al treilea) – 24 mai 2025
Cantemir – alături de învățații
lumii.
Al doilea răspuns al
Lupului către Brehnacea pe timpul discuției de taină ( a noua parte - ultima)
*
>>>>>>>>>>>>
Portretist de geniu,
Cantemir își dezvăluie în Istoria ieroglifică nu doar ochiul ager al
moralistului, ci și rafinamentul unui artist al caracterelor. Prin figura
Struțocămilei, conturată cu ironie și înțelepciune, el transcende timpul și
locul, construind un portret universal al fățărniciei și al goliciunii
sufletești ascunse sub aparențe impunătoare. Într-o lume a trupurilor mari și a
duhului mic, Cantemir rămâne un spirit mare, capabil să vadă dincolo de mască
și să dea chip adevărului prin literatură, portretele sale nu sunt
simple caricaturi, ci sinteze morale profunde, îl așază în rând cu Montaigne și
Lucian din Samosata. Struțocămila nu este un simplu „animal compus”, ci o idee
vie, o metaforă a lumii în care aparența își uzurpă propria funcție, iar duhul
rămâne captiv într-un trup care nu-l poate sluji. Este ceea ce în gândirea
medievală se numea „incongruența între chip și asemănare”, o decădere de la
armonia originară.
Ca și Confucius, Cantemir nu batjocorește omul căzut,
ci îl așază sub judecata timpului, istoriei și veșniciei.
..................
În această parte (a noua
a răspunsului adresat lui Brehnacea, Lupul încheie tot ce s-ar putea spune
despre struț (jumătatea de portret pentru Struțocămilă) cu o analiză amară: „jiganiia
aceasta dobitoc cu patru picioare nu ieste, pasire zburătoare nu ieste, Cămilă
nu ieste, Struț aplos nu ieste, de aier nu ieste, de apă nu ieste.” Și o concluzie pentru portretul întreg al
Struțocămilei: „Struțocămila este un traghelaf al firii –
(căci filosofii mai vorbesc și de un alt traghelaf, al minții) – o
ființă care aparține tuturor regnurilor și în același timp niciunuia. Ea este
și nu este. Este, zic, pentru că se găsește cu adevărat o asemenea ciudățenie
în lume; nu este, zic, pentru că nu aparține cu adevărat niciunui neam anume.” Problema este că această
jiganie
(„irmafroditul
pasirilor și traghelaful firii”)
este susținută de către Corb și de către Gucunoz să ajungă în cel mai înalt
scaun al vredniciei: „nu voiu cumva proroc minciunos ... dar Struțocămila în scaunul
vredniciii să va sui.”
Cele
trei sentințe ale fragmentului codamnă corupția (cel nevrednic ajunge unde nu
îi este locul – proptele având), amintesc despre soartă, despre noroc și
de faptul că vremea așază totul în bun rânduială.
de
Grogore Rotaru Delacamboru
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
„Însă noi a celora ce ispita prin scrisori a oameni de temeiu nu
să pomenește, nici acmu ispita după cuvinte cineva a afla să învrednicește,
lucrul în prepusul schipticesc lăsăm. Și așe, nici spre aceasta sfârșit din
fire Struțul orânduit a fi nu să adeverește. De care lucru, din tăgadă,
mărturisirea adevărului aducând, dzicem: jiganiia aceasta dobitoc cu patru
picioare nu ieste, pasire zburătoare nu ieste, Cămilă nu ieste, Struț aplos nu
ieste, de aier nu ieste, de apă nu ieste. De unde iarăși dzicem că cea
adevărată a ei hotărâre aceasta poate fi: Strutocamila ieste traghelaful firii
(căci ieste la filosofi altul, al chitelii), carile dintr-îmbe monarhiile
ieste, și ieste și nu ieste. Ieste, dzic, căci adevărat între lucrurile firii
ciudă ca aceasta să află; nu ieste, dzic, căci nici dintr-un neam a fi
socoteala nu adeverește. De care lucru, o, iubite priietine, însămnarea marelui
acestuia nume altă nu sună, fără numai hirișă himera jiganiilor, irmafroditul
pasirilor și traghelaful firii. Deci acmu lucrului, căruia neamul, chipul și
toată vredniciia firea i-au tăgăduit, oare cu ce obrăznicie, sau mai adevărat
să dzic, cu ce nebunie cineva din voia slobodă sau din meșterșug spre vreo
vrednicie a o râdica ar îndrăzni? S1) :(Că
mai pre lesne ar fi cineva, gândacii îngiugând, pământul ca cu boii în plug să
are, decât vreun bine sau folos a aștepta de la cela carile nici din fire vreun
dar, nici din pedeapsă și din învățătură vreo vrednicie are). Aceștiia
socotele, o, priietine, eu a unora gânduri împotrivă simțind, spre așe de
adâncă tăcere m-am lăsat, și de nu voiu cumva proroc minciunos ieși și un
prognostic a face, macară că nu fără siială, voiu îndrăzni. Deodată a Corbului
siloghizm să va întări, și sentenția Cucunozului să va plini, și Strutocamilii
în cap coarne ca a boilor îi vor razsări, și în scaunul vredniciii să va sui S2):
(ca fortuna când va să trântească, întâi
râdică, și norocul întâi râde, apoi plânge). Numai vremea (carea oglinda
ieste a lucrurilor viitoare) va arăta, precum și siloghizmul ieste sofistic și
sentenția răzsuflată și Strutocamila din odihnă în năcaz, din fericire în
pricaz și din ce ieste în ce nu ieste va trece S3): (că guziului orb
fericită îi ieste viața, când în întunerecul suptpământului îmblă, iară când
pre fața pământului iese, nu mai curând radzele soarelui îl încăldzesc decât
unghile blendăului îl sfridelesc).” – Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir ( 26 octombrie 1674 - 21 august 1723)
>>>>>>>>>>>>>>>
În limbaj contemporan:
Însă noi nu am auzit
niciodată ca oameni de încredere să fi fost ispitiți prin scrisori să creadă în
ea, iar astăzi, nimeni care să o fi cercetat cu atenție nu a găsit în ea vreo
vrednicie; prin urmare, lăsăm această chestiune în sfera presupunerilor
nesigure. Așadar, nici ideea că Struțul ar fi fost rânduit din fire pentru
vreun scop anume nu se dovedește a fi adevărată. Drept care, în loc de
îndoială, aducem mărturia adevărului și spunem: această făptură nu e patruped,
nu e pasăre zburătoare, nu e Cămilă, nu e Struț adevărat, nu e ființă de aer,
nici de apă. De unde iarăși putem spune că singura definiție adevărată este
aceasta: Struțocămila este un „traghelaf” al firii – (căci filosofii mai
vorbesc și de un alt traghelaf, al minții) – o ființă care aparține tuturor
regnurilor și în același timp niciunuia. Ea este și nu este. Este, zic, pentru
că se găsește cu adevărat o asemenea ciudățenie în lume; nu este, zic, pentru
că nu aparține cu adevărat niciunui neam anume.
De aceea, o, prietene
drag, înțelesul acestui nume mare nu înseamnă altceva decât: o iluzie bine
dichisită între viețuitoare, un hermafrodit între păsări și un hibrid bizar al
firii. Așadar, cum s-ar putea, cu ce obrăznicie – sau mai curând, cu ce nebunie
– să îndrăznească cineva, de bunăvoie sau din vreo șmecherie, să ridice o
asemenea creatură la vreo vrednicie? (Căci mai ușor ar fi ca cineva să pună
gândacii în jug și să are pământul cu ei, decât să aștepte vreun bine sau folos
de la cel care nu are nici dar natural, nici vrednicie câștigată prin pedeapsă
sau învățătură).
Acestea sunt gândurile
mele, prietene, și simțind în mine împotrivire față de gândirea unora, m-am
retras în tăcere adâncă. Și, dacă nu cumva voi ajunge proroc mincinos și mă voi
încumeta să fac o prezicere – deși nu fără teamă –, atunci voi spune aceasta:
va veni ziua când silogismul Corbului va fi întărit, sentința Cucunozului se va
împlini, Struțocămila va face coarne ca boul și se va sui în scaunul vredniciei
(căci așa e fortuna: înainte să doboare, ridică, și norocul întâi zâmbește,
apoi te lasă în lacrimi).
Numai timpul – care este
oglinda lucrurilor viitoare – va arăta dacă silogismul e o șmecherie, dacă
sentința e doar o vorbă răsuflată, și dacă Struțocămila va trece de la tihnă la
necaz, de la fericire la nenoroc, de la ce este la ce nu este (căci cârtiței
oarbe i se pare viața bună cât timp umblă sub pământ; dar de îndată ce iese la
suprafață, nu o încălzesc bine razele soarelui, că vine uliul și o răpune).
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
*
Pe baza fragmentului
extras din Istoria ieroglifică, ( al doilea răspuns către Brehnace din
partea Lupului – partea a noua , ultima) se poate construi un eseu amplu, în
stil eseistic-literar, cu valențe morale, culturale și literare, comparabile
atât în context românesc, cât și universal, urmărită fiind valoarea
lui Cantemir în postura de portretist ( dublată de aceea de
filozof- poet).
>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Comentariu interpretativ final
În acest ultim răspuns, Lupul își desăvârșește rolul de
moralist al firii și de profet ironic al istoriei. Struțocămila – acest hibrid
imposibil, această făptură nefirească a compromisului, a imposturii și a lipsei
de identitate – devine simbolul etern al omului nevrednic ajuns prin meșteșug
sau sprijin interesat într-o poziție pe care nu o merită. Cantemir, cu
subtilitate clasică și ironie amară, ne avertizează că absurditatea lumii nu
stă doar în existența struțocămilelor, ci mai ales în faptul că ele ajung pe
scaunele de conducere, în vreme ce „timpul” – instanța supremă – le judecă
necruțător, așezând totul în ordinea firească, dar nu înainte de a permite ca
nedreptatea să-și joace comedia.
Cantemir – alături de învățații lumii. Prin acest
tablou alegoric, el se așază, cu luciditate și spirit critic, în rândul marilor
portretiști morali ai umanității – Montaigne, Lucian din Samosata, Confucius –,
lăsând moștenire o lecție de gândire, de stil și de discernământ.
>>>>>>>>>>>>>>
O concluzie la al doilea răspuns al Lupului către Brehancea
în legătură cu Portretul
Struțocămilei...
O concluzie potrivită la al doilea răspuns al Lupului către
Brehancea, în legătură cu portretul Struțocămilei, ar putea suna astfel:
„Așadar, deși Struțocămila își poartă penele cu mândrie
și se închipuie a fi pildă de înțelepciune și rânduială, ea nu e decât o
încrucișare caraghioasă între fățărnicie și trufie. Chipul ei, zugrăvit cu
meșteșug, nu ascunde decât un duh împărțit și o fire schimonosită, care nu
slujește nici cerului, nici pământului. Căci cine vrea să placă la toți, ajunge
a nu fi vrednic de nimeni.”
Ecou spre contemporaneitate:
Această alegorie, deși scrisă în limba veche, bate la ușa
zilelor noastre cu un glas limpede: în vremuri de amestec și prefăcătorie, când
cei nepricepuți se împodobesc cu titluri, iar adevărul se poartă doar ca
insignă, nu ca faptă, Struțocămila nu e o fabulație, ci o realitate cotidiană.
Ea trăiește în funcții, vorbește la microfon, votează legi și se ascunde sub
„consensul general”. Iar Lupul — simbol al lucidității și al demnității — e
marginalizat, căci nu vrea să se travestească în struț, nici să rumege vorbe de
cămilă.
>>>>>>>>>>>>>>>>
...neinteles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu